”Când ne mângâie Dumnezeu, nu ne poate vătăma nimeni, de ne-ar necăji mii şi mii de oameni. Când Dumnezeu întăreşte inima, nimeni n-o poate clătina” – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor?” Astăzi este și mâine nu mai este. Teme-te de Dumnezeu și atunci nu vei mai avea de ce să te temi de oameni! Ce poate să-ți facă omul, cu toată gura lui rea? Mai mult îți strică lui însuși decât ție: și oricine ar fi el, de judecata lui Dumnezeu nu va scăpa. Tu să ai necurmat pe Domnul înaintea ochilor tăi, iar de certuri și de învinuiri ferește-te! Chiar dacă ți se pare că ai suferit o înfrângere și ai avea de tras din aceasta vreo ocară nemeritată să nu fii supărat pentru aceasta. Ca nu cumva, prin nerăbdare, să-ți micșorezi frumusețea cununei tale; ci îndreaptă-ți mai degrabă privirea în sus spre Mine, căci Eu sunt destul de puternic ca să te scap de orice ocară și bârfire și să răsplătesc fiecăruia după faptele lui.

„Urmând pe hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron neagu – Sighișoara, 1944

”Când ne mângâie Dumnezeu, nu ne poate vătăma nimeni, de ne-ar necăji mii şi mii de oameni. Când Dumnezeu întăreşte inima, nimeni n-o poate clătina” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscator

Ia şi tu aminte, frate! Când vezi că te loveşte şi te supără o nenorocire la care nu te aşteptai, nu alerga la oameni, nu umbla după ajutor omenesc, ci lasă la o parte pe toţi şi aleargă cu mintea la Doctorul sufletelor.

Numai Cel ce a plăsmuit inimile noastre deosebi şi cunoaşte toate lucrurile noastre, numai Acela poate vindeca inima; El poate să intre în conştiinţa noastră, să ne atingă inima şi să ne mângâie sufletul. Dacă nu ne mângâie El inimile, mângâierile omeneşti sunt zadarnice şi fără de folos; după cum, iarăşi, când ne mângâie Dumnezeu, nu ne poate vătăma nimeni, de ne-ar necăji mii şi mii de oameni. Când Dumnezeu întăreşte inima, nimeni n-o poate clătina. Ştiind acestea, iubiţilor, să alergăm totdeauna la Dumnezeu, Care vrea şi poate să ne scape de necazuri şi nenorociri. Când e vorba să rugăm pe oameni, trebuie neapărat să dăm mai întâi ochii cu portarii lor, să rugăm pe favoriţii şi pe linguşitorii lor, să batem cale lungă; dar când e vorba să rugăm pe Dumnezeu, nimic din toate acestea; pe Dumnezeu îl rugăm fără mijlocitori, fără bani; El ne ascultă rugămintea fără cheltuieli.

E de-ajuns numai să strigăm din inimă şi să vărsăm lacrimi, ca să intrăm îndată la Dumnezeu şi să-L atragem spre milă. Când rugăm pe un om, de multe ori ne temem ca nu cumva să fie de fată un duşman sau unul dintre potrivnicii noştri, să audă cererea noastră şi să înfăţişeze spusele noastre altfel şi să strice dreptatea. Când însă rogi pe Dumnezeu nu poţi bănui nimic din acestea.

Dumnezeu ne spune: „Când vrei să Mă rogi, vino singur la Mine, fără să fie cineva de fată, strigă cu inima, fără să mişti buzele!”. „Intră, spune Hristos, în cămara ta! închide uşa şi te roagă Tatălui tău întru ascuns; şi Tatăl tău. Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare”.

Dacă apărătorilor şi avocaţilor le spunem numai pricina pentru care ne judecăm şi lăsăm pe seama lor chipul apărării, să rânduiască ei lucrurile noastre cum vor, apoi cu mult mai mult trebuie să facem asta cu Dumnezeu.
I-ai spus Lui pricina ta? I-ai spus ce ai păţit? Nu-I mai spune cum să te ajute! Dumnezeu ştie bine folosul tău. Sunt mulţi oameni care pun în rugăciunile lor mii de cereri, spunând: „Doamne, dă-mi sănătate trupului, îndoieşte-mi averile, pedepseşte pe duşmanul meu!”, cereri pline de multă nesocotinţă. Trebuie să laşi la o parte toate aceste cereri şi să te rogi lui Dumnezeu aşa cum s-a rugat vameşul: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”, şi Dumnezeu ştie cum să te ajute. „Căutaţi, spune Domnul, mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă”.

Aşadar, iubiţilor, aşa să filozofăm: să ne rugăm cu durere în suflet şi cu smerenie, bătându-ne pieptul ca şi vameşul şi vom dobândi ceea ce cerem; dar dacă ne rugăm plini de mânie şi de furie, Dumnezeu se va scârbi de noi şi ne va ura. Să ne zdrobim dar inima, să ne smerim sufletele; să ne rugăm şi pentru noi, dar şi pentru duşmanii noştri.

Dacă vrei să îndupleci pe Judecător ca să vină în ajutorul sufletului tău şi să-L faci să fie de partea ta, nu-L ruga niciodată împotriva duşmanului tău.

Aşa este felul de judecată al Judecătorului nostru.

Face dreptate şi împlineşte cererile acelora care se roagă pentru duşmani, care nu poartă în suflet dor de răzbunare, care nu se ridică împotriva duşmanilor lor. Şi cu cât se roagă mai mult lui Dumnezeu aşa, cu atât Dumnezeu îi pedepseşte mai cumplit pe duşmanii lor, dacă ei nu se lasă de răutăţile lor, dacă nu se pocăiesc.

Căutaţi, iubiţilor, să nu vă necăjiţi îndată şi să nu vă supăraţi când vă ocărăşte cineva, ci, filozofând, să mulţumiţi, aşteptând ajutorul Domnului.

N-ar putea oare Dumnezeu să ne dea cele bune înainte de a-L ruga? N-ar putea oare să ne dăruiască o viată lipsită de dureri şi fără de necazuri? Da, dar n-o face, din dragoste pentru noi.

– Dar pentru ce îngăduie să avem necazuri şi nu ne scapă iute de necaz?

– Pentru ca noi să stăruim, cerându-I sprijinul Lui, ca să alergăm la El şi să-L chemăm mereu în ajutor. Dumnezeu trimite peste noi dureri trupeşti, lipsă de roade, foamete, pentru ca, siliţi de aceste strâmtorări, să stăm totdeauna cu ochii aţintiţi spre El şi aşa, datorită unor necazuri trecătoare, să moştenim viata cea netrecătoare.

Pentru toate acestea, dar, să alergăm necontenit la Dumnezeu; în orice necaz să căutăm mângâierea Lui; în orice nenorocire, mila Lui, izbăvirea Lui; în orice încercare, ajutorul Lui. Oricât de mare ar fi răul, oricât de mari nenorocirile. Dumnezeu le poate pune capăt, le poate îndepărta, nu numai atât, ci bunătatea Lui ne va da şi toată tăria, şi puterea, şi slava cea bună, şi sănătatea trupului, şi filozofia sufletului, şi bunele nădejdi, şi putinţa de a nu păcătui iute. Să nu murmurăm, dar, ca robii cei nerecunoscători, nici să învinuim pe Stăpân, ci în toate să-I mulţumim şi o singură faptă să o socotim rea: păcatul fată de El.

Dacă vom fi însufleţiţi de astfel de gânduri fată de Dumnezeu, nu vor veni peste noi nici boala, nici sărăcia, nici necinstea, nici lipsa de roade, nimic din cele ce par a fi pline de tristeţe, ci vom avea necontenit bucurii curate şi sfinte şi vom dobândi şi bunătăţile cele viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a
Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui slava, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Sf. Ioan Gura de Aur, Omilii despre pocainta

Sursa:
http://www.sfantamaria.ca/sites/default/files/carti/siga_omilii.pdf

R